joi, 28 iulie 2011

Spioana din vecini

   Am un noroc chior până acum în viață cu vecinii de când m-am mutat cu soția.
   Prima locuință pe care am împărțit-o a fost fosta locuință a bunicilor mei unde, am avut aceeași vecini cu ai bunicilor, și din acest motiv cred că erau de-o vârstă cu Tutankhamon. Cred că ar fi mai util să enumăr cu liniuță și să dau contraargumente la fiecare motiv pe care mi l-au dat ei. O să încerc să mi le amintesc în ordine cronologică.

  • să desfacem patul mai repede seara pentru că scârțâie foarte tare când îl desfacem, în condiția în care noi dormeam pe jos
  • să nu mai mergem noaptea la toaletă că ne aud și nu pot dormi. La asta chiar nu-mi vine să zic nimic.
  • să nu mai vină nimeni la noi după nouă seara că nu-i bar la noi, asta în condițiile în care suntem tineri și avem prieteni
  • de fiecare dată când era cineva la noi mergea la tabloul general de pe casa scărilor și ne lua curentul. De fiecare dată când făcea treaba asta îmi venea să-i dau cu ceva în cap dar luând în considerare faptul că s-ar putea să-l omor și să mă bage în pușcărie mă abțineam.
  • ne bătea cu mătura în tavan la bucătărie să tăcem, din nou în condiția în care noi eram în bucătărie să nu deranjăm, dar de fapt stătea și ne asculta dar auzea numai râsetele și poveștile nu. Probabil că asta era problema.
   Singurul motiv pentru care nu m-am certat niciodată cu ei era faptul că erau bunicii unui prieten foarte bun de-al nostru care de multe ori era la noi când ne făceau una și alta. 
   Ne-am mutat de acolo în Ploiești datorită locului de muncă. Ne-am mutat într-un bloc cu 10 etaje, la etajul șapte. Tot bine și frumos până într-o sâmbătă dimineață când bate cineva la ușă. Deschid și intră direct în casă  fără să-mi zică nimic. Intră și-mi zice: Eu sunt vecina de jos și vreau să vă spun că aici unde stați voi a fost o inundație mare și m-au inundat foarte tare, dar nu a fost vina locatarilor că s-a spart o conductă, dar totuși aveți grijă că mie îmi cade pământ în cap din cameră de la voi. După replica cu pământul am înghețat, pentru că este un bloc din beton, deci pământul iese din calcul. Am uitat să vă spun că este din aceiași generaţie cu foștii vecini. Pe lângă faza cu pământul ne-a spus că ea aude tot ce facem în casă așa că s-avem grijă.
   A trecut de atunci o bucată bună până săptămâna trecută, duminică, atunci când a fost furtună în Ploiești. Avem balconul închis iar vecinul de deasupra noastră nu, și de la el apa s-a prelins la noi în casă. Ne-am chinuit în draci să spălăm și să uscăm parchetul. Am reușit și-am terminat pe la 23:30.
   Nici o problemă până miercuri seara când bate cineva la ușă. Din nou sora lui Tutankhamon, de data asta fără să intre cu forța. Și începe: 
   - Duminică seara a fost furtună, și n-ați fost acasă, și a plouat în casă și m-ați inundat și pe mine și pe vecinul de jos. 
   Eu îi răspund pașnic:
   - Am fost acasă și am încercat să ”reparăm” situația.
   - Păi v-am auzit c-ați fost acasă.
   - Păi și-atunci de ce ziceți că n-am fost acasă?
   - Să știți că eu trebuie să-mi bag femeie de serviciu să-mi spele covoarele că s-au împuțit pe balcon
   (dacă ai fost o putoare și nu le-ai ridicat duminică să le speli) m-am gândit eu. Ne-a amenințat că ne zice la administrator, ca la grădiniță, dar prea puțin îmi pasă. Numai gura a fost de ea dar nu știu cât mai rezist până apar la Știrile ProTv. Nervii mei sunt din ce în ce mai subțiri.
   Cred că am ghinion, sau oare toți sunt așa?

Pace

16 comentarii:

  1. recunosc ca am zambit a ras gandindu-ma la felul in care bietii batranei incearca sa catalogheze zgomotele care se aud de la voi :))
    e greu sa stai la bloc si sa ai vecini cu adevarat minunati...e imposibil sa nu fie macar unul care sa fie contra a tot ce inseamna viata reala...muzica,ras...daca e plans e si mai bine...poate pica si o bataie si vine vreo televiziune ceva :D
    la noi in bloc nu locuiesc persone in varsta...dar avem adolescenti mai mult decat turbulenti...motiv pentru care administratorul blocului a montat camere de luat vederi in holul blocului,la intrare si in lift...dar asta nu i-a impiedicat sa ne faca un model delicat cu un cui probabil, potrivit perfect cu usa noastra metalica,sa desfaca ledurile cu care era dotata clanta usii si sa aplice acelasi tratament soneriei care era incastrata in vizor...asa ca...vecinii tai sunt chiar simpatici...bat macar la usa :))
    mentionez ca locuim intr-un cartier foarte linistit si cu oameni extrem de civilizati dar...ce folos :))

    RăspundețiȘtergere
  2. DAAAAAAAAAAAAAAAA Toti sunt asa......la noi nu sunt probleme precum cele descrise de tine dar sunt altele...vecina de sub noi canta la pian la 3 dimineata, de 3-4 ori pe saptamana se cearta cu barba”su si se fugaresc cu cutitul prin casa....vecini de vis-a-vis trantesc usa de la intrare de 100 de ori pe zi de zici ca e bombardament....ehhh...asa-i la bloc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eheeee, voi va plangeti ca locuiti acum langa batranei.
    Eu am crescut intr-un cartier plin numai de batranei (Cina) , ceea ce e mult mai greu decat la varsta adulta. De-asta am ramas eu cu traume, ca n-am avut cu cine sa ma joc. ;)
    Super postarea, 5 stele din cinci! Dovada ca si din potentialele stiri de ora cinci poti sa razi bine! ;)
    Seri mai linistite, tovarasi! :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate ca se plictiseste si nu are cu cine mai schimba o vorba. :))

    RăspundețiȘtergere
  5. @pandhora - bună asta cu am zâmbit a râs.:)
    Foarte adevărat. Din principiu trăitul la bloc strigă a înghesuială. Nu ai cum să ai toți vecinii de treabă, dar ce se întâmplă la voi e strigător la cer. urât, foarte urât.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Alice Georgiana - în afară de tipa ci pianul, (care mi se pare demențială. Ea chiar se plictisește și cântă pe moșia ei.:)))))) le cam avem pe toate pe lângă tanti descrisă mai sus. Avem vecini care-mi trântesc ușa de parcă-s pe front și avem vecini care se bat cu Magic Fm în fundal
    Corect. Așa e la bloc.

    RăspundețiȘtergere
  7. @raul rual - as simple as that :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Mihaeladm - Înseamnă că tu aitraume ireparabile. Am stat și eu în chirie în Cluj, într-un cartier de genul acesta (Gheorgheni) și știu ce înseamnă. Mulțumesc pentru aprecierea postării. Seară liniștită să ai și tu.

    RăspundețiȘtergere
  9. @Mircea Vlăduț - Poate că ai dreptate, dar nu și-a găsit subiectul bun, că oamenii poate poate ... :))))

    RăspundețiȘtergere
  10. Amu multi an, am fost la un prieten care abia terminase armata si, normal, am pus-o de o intalnire. Nu eram prea zgomotosi insa pocaitii de deasupra au facut "interventii"la tabloul de sigurante dupa care ne-a adus si politia pe cap. Pina la urma s-au convins si gaborii ca noi nu faceam zgomot si au plecat linistiti.
    In apartamentul de sub mine statea pe vremuri madam Dragomir care batea in teava de calorifer de zici ca voia sa o sparga. N-eam bucurat ca am scapat de ea dar de cand a venit Cocosata si nu mai pot sta in casa de la duhoarea emanata de javrele ei, parca mi-e dor de bataile in calorifer.

    RăspundețiȘtergere
  11. WOW! Minunata viaţă de la bloc!... Am trăit-o şi eu până în 2000, la fel ca şi voi - am avut parte numai de ciudaţi... La ultima adresă era un individ care se certa mereu cu vecinii de sub el; ca să se răzbune pe ei, aşeza în camera lui nişte boxe ţapene, culcate pe duşumea (îndreptate în jos) şi le dădea drumul exact când se aşteptau ăia mai puţin (şi bineînţeles şi noi, restul).

    RăspundețiȘtergere
  12. @liviuberdila - ai grija ce-ti doreste pentru ca s-ar putea sa se intample. Ai scapat de dracu si ai dat de masa.
    Am crezut ca ai mei sunt singurii electricieni :)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Max Peter - Mi se pare idee minunata, doar ca a fost executata gresit. Daca le indrepta in jos, simtea el mare parte din vibratie :))

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu toti sunt asa. Exista si mai rai. vecinul de jos obisnuieste sa imi intre in casa cu usa cu tot si nu se opreste decat in mijlocul holului, apoi incepe sa urle, iar aia de deasupra a fost o vreme in care imi trimitea politia de fiecare data cand aveam musafiri. In tot binele un rau ca pana la urma ne-am imprietenit cu politistii:)

    RăspundețiȘtergere
  15. @Digodana - Bine ai venit. E bine de stiut ca mai sunt si altii in situatia mea (sau mai rau), incepusem sa cred ca sunt blestemat:)

    RăspundețiȘtergere