Ma numesc Mihai, am 11 ani si… sunt “cel din ultima banca de la fereastra”. Sunt mai retras de felul meu, iar colegii mei au observat asta si rad de mine tot timpul. Imi spun mereu ca eu nu am haine ca ei, ca sunt sarac si ca ar trebui sa muncesc pe la oameni. Mi-e teama sa mai vin la scoala pentru ca atunci cand rad de mine stie toata scoala. Ultima data, cand a fost ziua lui Stefan, un coleg de clasa, eu nu am fost invitat pentru ca mi-a spus ca eu nu sunt prietenul lui ci doar un mobilier din clasa. Mama lui totusi m-a invitat, dar mi-a fost frica sa ma duc, cine stie ce imi mai faceau…
Mi-e rusine sa-i spun dirigintei, poate ca nu ma va intelege sau poate nici nu ma va asculta sau poate va rade si ea de mine. Sunt foarte trist din cauza lucrurilor care mi se intampla, dar ce sa fac? Pur si simplu nu am incotro decat sa stau si sa suport, sa mai suport putin, poate totusi mi se va schimba situatia sau poate ar trebui sa ia sfarsit ceva… As vrea uneori sa strig cat pot de tare despre ceea ce mi se intampla, insa nu cred ca ma poate ajuta cineva si asa m-am hotarat sa pastrez totul doar pentru mine, sa nu mai stie nimeni…
(Catalina – asistent social; caz inregistrat de Asociatia Telefonul Copilului la 116 111, editat pentru pastrarea confidentialitatii) - sursa
