sâmbătă, 22 octombrie 2011

I'm back

sursa
   but not for good.
   De 2 săptămâni sunt turdean cu acte în regula, adică, sincer să fiu, sunt chiriaș în Turda cu acte în regulă. Perioada nasoală de la muncă s-a terminat și reușesc în majoritatea zilelor să muncesc doar 8-10 ore, ceea ce e foarte bine, extraordinar chiar.
   Îmi place Turda. Centrul e minunat, iar cartierele au aspect de sat, marea majoritate și-mi aduc aminte de satul meu. În rest puține cuvinte, încă încerc să-mi revin privind ceva filme și televizorul.

Pace

marți, 4 octombrie 2011

Curat sau viu?

sursa
   După cum ați citit în postul anterior sunt foarte ocupat zilele acestea. Cu toate treburile pe care le am pe cap, azi dimineață, în timp ce-mi beam cafeaua, și mă uitam la TV am auzit 2 știri. Prima e că azi dimineață a fost un cutremur de ceva grade în România și a doua e că fata aceea din Baia Mare, care avea nevoie de transfuzie de sânge pentru a rămâne în viață, sau mă rog dacă-și făcea transfuzie de sânge își mărea șansele de supraviețuire, a murit. Nu a vrut să-și facă transfuzie pentru că face parte dintr-o sectă religioasă, nici nu mă interesează care, ce nu-i permite să primească un alt sânge și o să supraviețuiască cu al ei.