sursa |
Bineînțeles că o să mă leg de a doua care m-a frapat și indignat în același timp. Adică ea cum necum s-a sinucis. Pentru sinuciderea ei omului care a lovit-o pe trecerea de pietoni i s-a schimbat încadrarea din vătămare corporală gravă în omor din culpă. Părinții ei suferă îngrozitor și spun că asta a fost alegerea ei și au fost nevoiți să se supună ei. N-au putut decide ei pentru că fata lor îndoctrinată de tâmpiții și cretinii care predică la biserica unde mergea, a lăsat o hârtie autentificată la notar că nu dorește să i se facă transfuzie.
Faptul că-i numesc pe acei predicatori tâmpiți și cretini mă face și pe mine tâmpit și cretin pentru că n-ar trebui să-i judec, la fel cum nici ei n-ar trebui să judece alte religii, pentru că religia dar mai ales credința este ceva personal și este ceea ce crede fiecare persoană în parte pentru că de acolo vine termenul CREDinţă. Vreau să fiu tâmpit și cretin pentru că vreau să-i judec și să spun că nu e normal să încurajezi pe cineva să moară, pentru că direct sau indirect asta au făcut. Ar trebui ca și inadecvații care propovăduiesc astfel de lucruri să fie încadrați la crimă cu premeditare.
Peste toate, la sfârșitul reportajului, îi iau interviu unui rahat cu ochi de predicator care spune că religia lor nu încurajează transfuzia de sânge, ca să ajungi curat în lumea de dincolo.
Sincer, cu riscul de a ajunge după gratii, dacă eram în locul tatălui fetei îl căutam și-l băteam numai în gură. Sincer. Poate greșesc, dar nu cred.
Pace
P.S.: După calculele mele acesta ar trebui să fie ultimul week-end în care muncesc, deci de săptămâna viitoare sper să fiu mult mai activ online.
Credinta e benefica, religia , consider ca este prima si cea mai mare forma de manipulare in masa...si ea serveste unor interese mai mult sau mai putin globale..
RăspundețiȘtergereOscar Wilde spunea despre religie ca este un substitut la moda pentru Credinta. Ce s-a intamplat cu fata ..este cutremurator si este groaznic ca acest lucru s-a intamplat pe motiv de religie ...
RăspundețiȘtergerefoarte interesant ceea ce spune Ganguritu.
RăspundețiȘtergereSi foarte interesant ceea ce a motivat predicatotul, chiar eram curioasa care e motivul impotrivirii.
O prostie mai mare ... am mai auzit, dar sunt rare !
Pai ne ducem curati sau murdari, dar de pacate, care nici nu circula prin sange si nici nu sunt "imprumutabile".
Daca atata au inteles predicatorii aia din Biblie, sa treaca o notiune metafizica intr-un plan materialist, halal de credinta lor !
Este vorba probabil de Martorii lui Iehova: http://en.wikipedia.org/wiki/Jehovah%27s_Witnesses_and_blood_transfusions
RăspundețiȘtergere