joi, 18 august 2011

Paradoxul francez - Iubeste mancarea si traieste mult!

   De mai bine de zece ani, britanicii si americanii incearca se dezlege miracolul francez. Desi francezii au o dieta bogata in grasimi, unt, branza, carne, foie gras si toate deliciile grase pe care inima le cere, tot ei sunt cei care sufera cel mai putin de boli de inima. Si nu numai. Mult mai putini francezi sufera de cancer intestinal sau boli reumatice decat americanii, mai putini au probleme de circulatie a sangelui, au sanse mai putine sa se imbolnaveasca de osteoporoza si cu mult mai putini tineri francezi decat cei americani au probleme de digestie sau fac alergie la anumite alimente. Ce sa mai vorbim de obezitate?! Doar 10% dintre francezi sunt declarati supraponderali, in timp ce 22% dintre britanici si 33% dintre americani sunt declarati obezi.
   Asa s-a nascut paradoxul francez, caruia fiecare american ii cauta dezlegare. S-a dat “vina”, la inceput, pe vinul rosu. Francezii consuma mai mult de 60 de litri de vin rosu pe an, fata de cei 20 de litri ai britanicilor. Aproape ca nu exista masa fara un pahar-doua de vin. A doua banuiala ar fi ca uleiul de masline care nu lipseste din bucataria niciunui francez ar fi elixirul care le lungeste viata. Apoi, omul de stiinta francez Serge Renaud a strigat voila! cand a descoperit ca totul sta in foie gras - ficatul gras de gasca, ce topeste colesterolul. Dar, in general francezii nu consuma aceasta delicatesa decat de aproximativ sase ori pe an. Aproape tot ce baga francezul in gura se credea ca e miraculos – untul, branza - ceea ce n-a adus decat bucurie producatorilor, care au vazut cum creste vanzarea diferitelor produse. Apoi s-a descoperit:
ceea ce are intr-adevar de vandut Franta este stilul de viata. Paradoxul francez nu este rezultatul consumului unui anumit aliment: este efectul unui mod de viata, beneficiul modului de a manca traditional francez.
   Pe langa cantitatea mare de grasimi, francezii consuma si foarte multe legume. In mod traditional, isi incep masa cu o salata dreasa cu uleiuri sau oteturi aromate. Pe de alta parte, francezii sunt adeptii calitatii si nu ai cantitatii. In SUA, portiile de mancare sunt foarte mari, pentru ca in general sunt cumparate semipreparate iar pachetele sunt destul de voluminoase; la fel si sucurile, cea mai mica sticla de suc din America este cantitatea maxima din Franta. Francezii prefera apa, in cantitati mari. Sportul nu face parte din activitatile obisnuite ale unui francez, insa va prefera sa mearga la serviciu cu transportul in comun sau chiar pe jos. De asemenea, ei constientizeaza mai bine kilogramele in plus. Cand isi dau seama ca au exagerat cu mancatul, intervine “Je fais attention” adica, “am grija”, in loc de panicantul “tin dieta”. Francezii nu se infometeaza, nu urmeaza diete drastice, dar incearca sa manance mai light, mai putin.
   Placerea de a manca face parte din puzzle-ul numit Paradoxul francez. Francezului ii ia de obicei doua ore pentru a lua masa. Noi devoram pranzul din pauza de serviciu in timp ce el abia isi unge felia de paine cu unt. “Secretul, spune nutritionistul Francoise L’Hermite, este sa luati masa cu prietenii sau cu familia si sa mancati de trei ori pe zi, la intervale regulate. ”Francezii nu mananca in fata televizorului, mananca incet, savurand atat mancarea cat si compania. Paradoxul francez are de-a face cu atitudinea fata de mancare. Americanii isi fac mai multe griji in ceea ce priveste adoptarea unei diete sanatoase decat francezii.Cumpara mancaruri dietetice si, cu toate acestea, tot se considera consumatori de mancaruri nesanatoase. Francezii se afla in cealalta extrema si vad in mancare o placere imensa si se simt bine stiind ca au o dieta sanatoasa. Americanii asociaza prajitura cu ciocolata cu “vina”, in timp ce francezii cu “sarbatoare”. “Frisca” este pentru francezi “delicioasa, batuta spuma” iar pentru americani “nesanatoasa”. Cei din urma isi fac griji excesive pentru ce mananca si nu sunt niciodata multumiti de mancare. Se spune ca adevaratul paradox nu este acela ca francezii savureaza fiecare masa si raman subtiri si sanatosi, ci acela ca americanii sunt obsedati de ce baga in gura, isi numara fiecare calorie pentru a-si controla greutatea si sunt in continuare nemultumiti de mesele lor.
   Cea mai vehiculata explicatie a paradoxului francez sta in paharul cu vin rosu. Descoperirea a fost facuta cand oamenii de stiinta au observat o substanta prezenta in cantitati mari in vin - resveratrolul. 
David Sinclair, doctor in stiinte medicale si cercetator la Harvard Medical School , a observat in studiile sale ca substanta combate colesterolul si opreste inmultirea radicalilor liberi. De asemenea, resveratrolul are un puternic efect anti-coagulare, impiedicand blocarea vaselor de sange, cea mai frecventa cauza a atacurilor cardiace si congestiilor cerebrale. Conform unor studii preliminare, resveratrolul ar putea duce si la formarea de noi dendrite in creier si ar putea fi util si in tratarea bolilor pulmonare obstructive cronice. Studiile au mai aratat ca resveratrolul este unul dintre cei mai puternici anti-oxidanti existenti in stare naturala. Din acest punct de vedere, substanta este de 25 pana la 50 de ori mai puternica decat aceeasi cantitate de vitamina C. Studii efectuate "in vitro" si care urmeaza sa fie aplicate si pe animale au aratat ca resveratrolul ar putea ajunge sa inhibe si sa opreasca formarea celulelor cancerigene. Mai mult, resveratrolul are o toxicitate minima asupra celulelor din sange, ceea ce ii ofera un potential remarcabil in lupta impotriva cancerului.Concentratia de resveratrol difera in functie de tipul de vin; sortimentele rosii contin de zece ori mai multe molecule decat cele albe, pentru ca mustul este fermentat mai mult impreuna cu pielita si coditele boabelor de strugure. (Valentin Ceafalau)
   Vinul rosu poate ascunde in el secretul longevitatii. Cercetarile facute de-a lungul timpului au aratat faptul ca anumite calorii pot prelungi durata de viata de la celulele mononucleare pana la mamifere. Insa cine poate crede o una dintre modalitatile de a-ti prelngi viata poate fi mai usoara decat destupatul unei sticle de vin? O echipa de cerectatori din cadrul Universitatii Harvard a descoperit un ingredient, in vinul rosu, care prelungeste durata de viata a unor organisme cu pana la 80 %. Moleculele descoperite in vinul rosu, alune sau alte produse vegetale au prezentat, in urma cercetarilor, capacitati de prelungire a duratei de viata la organisme cu regim limitat de calorii. Molecula, denumita resveratrol, apartine unui grup binecunoscut de compusi de plante, numiti polifenoli, ce sunt cunoscuti pentru proprietatile lor antioxidante. In urma tratarii cu resveratrol, drojdia si-a marit durata de viata cu 80 de procente. De asemenea, au mai fost efectuate teste asupra viermilor si mustelor, ce au dat rezultate "incurajatoare". David Sinclair, asistent la catedra de patologie din cadrul Univestrsitatii Harvard si coautorul studiului, a declarat ca scopul studiului nu este acela de a mari durata de viata a drojdiei sau a organiselor multicelulare, precum viermi sau muste, ci la om. Potrivit experimentelor, resveratrolul are, de asemenea, si efecte asupra celulelor umane, pe care le face mai rezistente in fata radiatiilor.
   Oameni de stiinta au demonstrat faptul ca trecerea unui organism la un regim de hrana limitat in calorii reduce frecventa bolilor legate de imbatranirea organismului, precum cancerul, osteoporoza sau boli ale inimii. "Credem ca moleculele dau celulelor destul timp pentru a repara stricaciunile. Exista o realizare in continua crestere: blocarea mortii celulelor - atata timp cat nu duce la aparitia cancerului - prelungeste durata de viata", a declarat doctorul Sinclair.
   Studiile efectuate la Harvard explica, intr-o ultima masura, de ce persoanele care consuma moderat vin rosu prezinta un risc minim in ceea ce priveste accidentele cardio-vasculare. Aceasta descoperire ar putea duce la crearea unor noi medicamente pentru prelungirea duratei de viata sau pentru prevenirea sau tratarea maladiilor legate de imbatranire.
   Bacteriile care duc la aparitia infectiilor pulmonare si a bolilor de inima pot fi distruse prin consumul moderat de vin rosu. Oamenii de stiinta de la Universitatea Illinois din Chicago au anuntat ca atat vinul rosu cat si resveratrolul - un polifenol din vinul rosu - pot fi agenti de distrugere eficienti in cazul unei bacterii din aer despre care se stie ca ar fi cauza infectiilor pulmonare si care contribuie si la aparitia bolilor de inima.
   Bacteria "Chlamydia pneumoniae" poate determina aparitia pneumoniei, a bronsitei acute, cat si a altor infectii ale cailor respiratorii. Din ce in ce mai multe dovezi arata faptul ca raspandirea bacteriilor de la plamani la sange poate cauza aparitia plagilor la nivel arterial. Conducatorul studiului, Gail Mahady, a precizat faptul ca vinul sau resveratrolul pot ajuta la reducerea riscului bolilor de inima prin eliminarea pneumoniei de tip C din sange. Rezultatele descoperirilor au fost publicate in numarul dedicat aterosclerozei din decembrie 2003. Cercetatorii au infectat celule preluate de la bovine cu pneumonia de tip C si le-au supus unor conditii asemanatoare cu cele din interiorul plamanilor umani. Timp de 72 de ore, celulele recoltate au fost puse in contact cu Pinot Noir, resveratrol, respectiv azitromicina, un antibiotic folosit pentru tratarea infectiilor pulmonare. Atat vinul rosu cat si resveratrolul au fost la fel de eficiente ca si antibioticul folosit pentru distrugerea pneumoniei de tip C, au declarat cercetatorii, dar acestia nu au specificat cantitatile folosite. "In vitro, vinul izoleaza bacteria, iar resveratrolul o distruge", a spus Mahady. "Pana in acest moment, inca nu se cunosc reactiile in cazul unor persoane cu boli de inima deja instalate."
   Persoanele care prefera vinul in locul berii au diete mult mai sanatoase decat persoanele care consuma frecvent bere, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii danezi, prezentat de Reuters. Conform rezultatelor studiului, persoanele care beau frecvent vin au o dieta bazata mai mult pe carne alba, fructe, legume, masline, branzeturi mai putin grase fa]a de bautorii de bere care consuma foarte multa carne rosie, bauturi racoritoare carbogazoase, zahar, carnati, carne de miel si unt. "Studiul a aratat faptul ca persoanele care cumpara vin, achizitioneaza mult mai multe alimente sanatoase decat cele care beau bere", a precizat profesorul Morten Gronbaek de la Institutul National de Sanatate Publica din Copenhaga, initiatorul studiului. Echipa de specialisti danezi a urmarit atent ceea ce cumpara de obicei bautorii de vin, de bere si de bauturi racoritoare din supermarketuri. Astfel, cercetatorii au ajuns sa analizeze peste 3,5 milioane de tranzactii. Rezultatele, publicate si in British Medical Journal, au aratat faptul ca aceleasi obiceiuri le au si cumparatorii din Statele Unite si Franta.
   Gronbaek a mai declarat faptul ca persoanele care consuma frecvent vin au un nivel de educatie mai ridicat, sunt sanatoase si mai putin predispuse la obezitate, in comparatie cu oamenii care consuma bere si au un nivel de educatie scazut, iar din punct de vedere medical sunt predispuse obezitate si accidente cardio-vasculare.
   Așa că nu vă sfătuiesc să consumați alcool, dar dacă o faceți să fie vin pe care să-l combinați cu mâncare în stil franțuzesc. O zi minunată să aveți

Pace

6 comentarii:

  1. Uite că am mai aflat câte ceva nou (pentru mine).
    Şi tu să ai o zi minunată.

    RăspundețiȘtergere
  2. vreau sa fiu frantuzoaica...dar nu-s :))

    eu prefer vinul alb si dulce...chiar dulce-licoros...dar poate ca nu ar fi o idee rea sa incerc vinul rosu mai mult...dar tot dulce :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @pandhora - dai mai mult spre italieni

    RăspundețiȘtergere
  4. francezul meu bea la fiecare masa vin rosu si mult. are 60 de ani si arata mai bine decat mine

    RăspundețiȘtergere
  5. @raul - deci tot vinul e de bază.

    RăspundețiȘtergere