marți, 14 iunie 2011

Angajata lunii

10 comentarii:

  1. @C.L.M. - Mă gândesc că pe lângă accident ce 'primă' a mai luat. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. auch...a durut...biata :)
    si eu sunt impiedicata...o data...chiar daca nu iti vine sa crezi...m-am impiedicat de-o frunza...nu am vrut s-o calc asa ca m-am incurcat in propriile mele picioare...noroc ca nu eram singura si am fost salvata :))

    RăspundețiȘtergere
  3. @pandhora - asta cu împiedicatul de o frunză e din aceeași categorie cu tăiatul în hârtie. :).

    RăspundețiȘtergere
  4. of, saraca...eu, cand eram asa, de vreo 18-19 ani, reuseam sa ma adancesc foarte tare in ganduri, astfel, in loc sa ma opresc la etajul 7 unde locuiam (urcam pe scari), ma opream mai sus de etajul 10, la casa liftului...pt ca nu mai aveam ce sa urc. Ca asta mi se intampla des, e una, dar alta data am intrat intr-un stalp, mergeam gandita si priveam in jos (ca sa ma concentrez mai bine :)) ), m-am trezit cand am facut poc...ma rog, am mai reparat cat am putut, acum fiul meu e asa, si-l inteleg atat de bine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ups! Biata de ea! Si cu cata grija a aranjat paharele acelea pe tava ...

    RăspundețiȘtergere
  6. @Cleo - Faza cu scările foarte tare, și ca o paranteză, n-aveai lift? Faza cu stâlpul era s-o pățesc și eu de câteva ori, dar mi-am ridicat privirea la timp.

    RăspundețiȘtergere
  7. @tetris - exact asta am vrut să zic și eu, cum s-a chinuit ea să facă și să dreagă, să nu-i cadă paharele, și nu i-au căzut, a căzut ea. :)

    RăspundețiȘtergere