Pâine picurată

   La cererea expresă a Pandhorei o să descriu procesul tehnologic de prelucrare a pâinii picurate descris din amintiri și cu ajutorul câtorva fotografii căutate în arhiva personală, ocazie cu care am avut parte de niște amintiri extrem de plăcute.
   Să revin la rețetă. Se pare c-ar fi o rețetă ardelenească 100% și diferă cam în fiecare parte a ardealului în care se prepară. În zona din care vin eu, adică undeva lângă Cluj se face în felul următor:
  Se ia o pâine feliată, preferabil ca să nu fie foarte groase feliile pentru că vine încărcătura deasupra și nu mai poți mușca. Se taie separat roșii, castraveți și ceapă și se așează pe feliile de pâine câteva bucăți din fiecare.

Pâine pregătită pentru picurat

   Peste legume se pune brânză de burduf, de preferat, pentru că are un gust foarte bun și se potrivește cu amestecul. Se așează feliile pe ceva drept, o tavă de exemplu. În același timp, partea bărbătească a familiei pregătește o bucată de slănină, sau mai multe în funcție de numărul de picurători. Slănina cât se poate de groasă, se înfige în frigare așa încât frigarea să fie foarte aproape de șoric, după care se încreastă.

Slănina deasupra focului, se rotește în continuu

 

   Se face un foc simpatic și mare ca să rămână jar mult și după ce se stinge aproape de tot flacăra se ține slănina deasupra jarului la căldură foarte mare. Se poate ține și în flacără dar este riscul să se aprindă și se face amară cum se arde. Când slănina începe să se topească curge prin șanțurile formate printre crestături și din când în când se ia de deasupra focului și se ține deasupra pâinii. Picurii de untură care cad pe pâine topesc brânza și îmbibă pâinea de gustul de brânză amestecat cu legume. Se servește caldă, lângă foc.
   În speranța că v-am făcut și vouă poftă s-o încercați, vă urez poftă mare și pentru orice alte detalii, răspund cu plăcere mai jos.
   S-aveți o duminică liniștită.

Pace