luni, 21 februarie 2011

Pantofii cei noi ai Împăratului

     Într-un articol citit de mine azi scrie că un pantofar din Arad, pe numele lui Ștefan Filipaș, cu un venit lunar considerabil mai mic decât cel al președintelui se oferă voluntar și chiar îi trimite președintelui o pereche de pantofi în valoare de piață de 85 de lei.
     Acest fapt se întâmplă ca urmare a declarației președintelui dată la RRA, confrom căreia nici lui nu-i este așa roz viața, și-i este la fel de greu și lui ca și restului țării, că nu are salar ca restul țării ci are doar 1100 EURO.
     Poftim? Asta e o declarație a președintelui țării în care venitul mediu e de 2000 EURO? Nu. E declarația președintelui țării în care există pensii de 450 lei și salarii de 650 de lei. Cum poți să ieși în public și să spui că ai DOAR 1100 Euro? Cum poți să fii premier și să spui că ți-ai luat IPAD ca tot românul? Cum puteți să ne sfidați în halul ăsta? Nu știu poate greșesc eu dar nu cred.

 ˝Politica-i frumoasa, degustați șampanie.
De ce-ați ajuns în parlament si n-ați murit in campanie˝                              
                                                                                              (Paraziții - Vreau să vă doară).



Pace

2 comentarii:

  1. replica unui roman direct proportionala cu cea a presedintelui: "daca tu ai numai 1100 euro salar, atunci eu am mancat ultima data acum doua saptamani"

    RăspundețiȘtergere
  2. De fapt Împăratul Traian n-a vrut să se lase premierului care și-a luat IPAD. Probabil are salarul mai mare și acuma Împăratul e invidios.

    RăspundețiȘtergere