Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea. Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere și adu-mi cel mai frumos spic de grau pe care il vei găsi, dar ține cont ca nu ai voie sa faci decat o singura încercare. Platon l-a ascultat fără sa crâcnească, și s-a intors dupa o vreme fără a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt și frumos, dar m-am gândit că poate voi gasi un altul si mai maiestos, așa că am mers mai departe. Am căutat in zadar dupa aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemeni celui dintâi, așa că nu ți-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.
Într-o alta zi, Platon l-a intrebat pe Socrate ce este căsătoria. Socrate i-a zis: Mergi pana la pădure și taie-mi cel mai mândru și mai chipeș brad, dar adu-ți aminte ca nu ai voie sa faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai și a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt și nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:
Am văzut niște brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, așa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teama ca dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deși nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.
Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.
Cu o alta ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea. De aceasta data, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului si culege cea mai frumoasa floare pe care o vei găsi, dar ține seama ca nu poți să alegi decât o singură dată. Platon a făcut asa cum i s-a cerut și, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o și m-am gândit că este cea mai frumoasa dintre suratele ei. Deși am zărit si alte flori minunate, continui sa cred ca aceasta este fără egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.
Cu un alt prilej, Platon și-a întrebat învățătorul ce este viața. Socrate i-a cerut sa facă un nou drum în pădure si sa aduca de acolo cea mai frumoasa floare care ii va ieși in cale. Platon a plecat de indata, gata sa își duca la îndeplinire sarcina. Au trecut trei zile, dar el nu și-a mai făcut apariția. Socrate a mers și el în pădure, sa isi caute ucenicul. În cele din urma, l-a descoperit in mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit prea frumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pamant chiar langa el. Învățătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veștejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Asa că am stat în preajma ei atunci când a inflorit, iar atunci când se va ofili voi cauta o alta, la fel de frumoasa. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.
Socrate i-a spus: Ei bine, se pare ca știi deja adevarul despre viata.
Concluzii:
- dragostea nu inseamna perfectiune
- căsătoria nu trebuie sa fie o alegere perfecta ci sa devina una
- fericirea este o stare de spirit autocastigata de alegerea facuta
- viata este bucuria de a fi împreuna.
Să vrem să fim fericiți și să facem alegerile corecte la momentul potrivit sunt singurele lucruri de care avem nevoie. Să încercăm.
Pace
foarte interesant. te pune pe ganduri.
RăspundețiȘtergereuneori incercarile te duc la reusite...daca nu...cel putin stim ca am incercat...
RăspundețiȘtergereeste important sa ai curajul de a face alegeri gresite dar si mai important este sa intelegi ca ai gresit si sa te opresti...altfel...culegi la nesfarsit flori frumoase care se ofilesc ciclic...
mi-a placutt postarea ta...
@raul - Mie îmi crește buna dispoziție pentru că mă ajută să realizez că fericirea mea depinde doar de mine.
RăspundețiȘtergere@pandhora - mai bine să regreți că n-ai reușit decât să îți pară rău că n-ai încercat, că o să trăiești cu speranța că poate dacă ai fi încercat ai fi reușit, dar într-adevăr ajunge să încerci o dată într-un domeniu și cel mai important e să învățăm din orice încercare.
RăspundețiȘtergereZodrac
RăspundețiȘtergereSă poti avea reuşite , teoretic nu ar fi greu , dar logic înintea reuşitelor sunt încercările , care pentru o reuşită bună sunt multe . Este necesar să ştii să reuşeşti şi pentru asta întâi trebuie să treci peste teamă şi inconvenienţe apoi înveţi să reuşeşti şi abia la urmă vei vedea dacă ce ai reuşit îţi va prii , şi astfel înveţi din reuşite şi nereuşite .
SoriN - hmm... trebuie să înveți din fiecare nereușită și să încerci să vezi partea bună a ei. până la urmă repetiția e mama învățăturii.
RăspundețiȘtergeree destul de greu sa-ti dai seama acum care este alegerea corecta; dupa un timp te prinzi
RăspundețiȘtergereEu as trage alte concluzii: la primul caz concluzia este ca dragoastea cand o gasesti nu stii sa o recunoasti de aceea mergi sa gasesti alte spice de grau mai frumoase. In al doilea caz ca dupa ce te-ai fript cu dragostea, de teama sa nu iti scape aceasta sansa, faci o casatorie fara ca aceasta sa fie cea mai buna alegere. al treile a caz: Fericirea este o alegere bine facuta. iarin al patrulea caz viata e asemena unei flori nu o poti controla, ea infloreste si se ofileste.
RăspundețiȘtergere@sophie - trebuie sa te autoconvingi ca e alegerea buna, si sa lupti ca ea sa fie alegerea buna
RăspundețiȘtergere@Mircea Florescu - fiecare cu concluziile lui, dar iimi plac si a tale.
RăspundețiȘtergereFrumoas scris ! Iti atinge sufletul ...adanc
RăspundețiȘtergere@Criss - Multumesc pentru apreciere
RăspundețiȘtergere