duminică, 3 iulie 2011

Ne-Recomandarea de duminica


Vizualizare hartă mărită

   În această duminică n-o să fie recomandarea de duminică, ci o să fie ne-recomandarea de duminică, dar de fapt va fi tot un sfat, un fel de așa nu.

   Când circul prin țară cu mașina folosesc cu GPS-ul, nu neapărat că n-aș știi locurile sau că nu m-aș descurca, dar mă simt mult mai sigur. Eram în Bran, județul Brașov și-i dau destinație, Cluj, adică acasă și îi urmez indicațiile. Când să intru pe linie dreaptă spre Brașov îmi zice să fac la dreapta. Mă gândesc eu ce băiat deștept să nu mă mai bage prin Brașov, aglomerație chestii mă duce pe lângă. Fac la dreapta și-ncepe un drum județean foarte frumos cu niște peisaje minunate, trec prin Poiana Mărului, Șinca Nouă, Șinca Veche și Pârâu și când ies din Veneția de Jos am dat de niște cratere.Nimic neobișnuit până aici. Dar cum mă deplasam era mai rău și mai rău. Mă gândeam să mă întorc, să nu mă întorc, dar am zis că nu pot ține mult, și-ajung în satul Fântâna unde dau de, nici nu știu cum să-i zic, dar cred că cel mai rău drum pe care l-am văzut în viața mea.
   Fântâna este și singurul sat din toate prin câte am trecut eu unde localnicii au început să răspundă vizibil nepăsării autorităților prin bannere afișate în tot satul.
   Sincer am crezut că n-o să mai scap niciodată de acolo, n-aveam semnal la telefon și mă gândeam cum Dumnezeu o să dau telefoane după platformă și cum o să vină băieții după mine, că riscă și cei cu platforma să rămână acolo.
   Am reușit cumva să trec de Fântâna și m-am gândit am scăpat. Tot drumul acesta am văzut că GPS-ul îmi arată că următoarea cotire la stânga este în Hoghiz. Am așteptat Hoghiz-ul ca pe marele premiu la loto și la un moment dat văd tabla de la intrare în Oraș.
   HOGHIZ. Cireașa de pe tort. Un loc în care timpul s-a oprit prin 1990 și sincer nu cred că o să se mai pornească vreodată.
   Singurul motiv pentru care această așezare mai supraviețuiește este pentru că Lafarge are o fabrică lângă și oamenii mai au unde munci.
   A fost unul dintre cele mai lungi drumuri din viața mea datorită drumului de o calitate ireproșabilă (pe care o puteți vedea în slide-ul de mai jos) și totodată datorită faptului că am călătorit în timp.
   Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut după ce am ajuns acasă, a fost să dau jos soft-ul de pe GPS și să pun IGO ca să nu mai pățesc așa ceva niciodată.
   Ca și concluzie ocoliți DN73A. Mergeți prin Brașov, mergeți pe oriunde altundeva. Este mult mai bine să stai în aglomerație și la semafoare decât să mergi cu 20 KM/h și să nu știi dacă treci cu bine sau nu de hopul acesta. Sunt curios acum cum arată acel drum dacă în 2010 arăta așa :



Pace

12 comentarii:

  1. ma doare sufletul pentru oamnii care traiesc acolo...
    politicienii...daca nu au un interes personal nu misca un deget...de parca as spune o noutate...
    in Bucuresti este atat de vizibil ca apropierea alegerilor ii face sa trepideze...super-sosea suspendata...metroul din Bucurestii Noi....si dupa...va urma o pauza de 4 ani..
    sa spun ca mi-e sila e prea putin...iar mai mult ar fi indecent...

    RăspundețiȘtergere
  2. @pandhora - ai dreptate. Noi putem ocolii zona, dar ei nu. Cât despre conducători, dacă nu sunt alegeri n-are rost să-i abordezi. Ceea ce se întâmplă în București e cel mai bune exemplu. Poate c-ar trebui să-i ignorăm și noi în ziua de alegeri cum ne ignoră și ei 4 ani.

    RăspundețiȘtergere
  3. nu lasa drumul mare pt carare:) glumesc. te inteleg, eu am distrus cateva masini bune in ro. important e ca ai platita taxa de drum.

    RăspundețiȘtergere
  4. la mine in blogroll e "ce merita". intra si vezi postarea de azi

    RăspundețiȘtergere
  5. Aoleuuuu! Tare prima fotografie.

    RăspundețiȘtergere
  6. si eu mi-am luat teapa cu niste drumuri si de atunci indiferent de ce zice gps-ul alegem drumurile cele mai circulate (1. europene, 2. nationale)

    RăspundețiȘtergere
  7. din pacate (sau fericire), pozele nu arata in adevaratul sens al cuvantului cat de rau e drumul. in plus, praful nu te lasa sa vezi nici macar la 5 metri.

    RăspundețiȘtergere
  8. @C.L.M. - Așa ziceam și eu. Aoleu

    RăspundețiȘtergere
  9. @sophie - Era drum național, asta-i mai trist.

    RăspundețiȘtergere
  10. @tudor - drumul este sinistru. Spre norocul meu pozele le-am făcut în față, că-n spate nu vedeam nimic.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ma intreb si eu asa, ca omu' care nu stie nici ce-i aia luneta la masina : ce e IGO ?
    E un soft de gps care iti repeta 'esti in Romania. Aici toate drumurile is care de care mai proaste. Fii calm!'.
    Asta-i IGO?
    Acum foarte serios iti spun : mi-au placut oamenii locului, macar au avut curajul sa-si ironizeze alesii. Majoritatea nu facem nici atat.
    Culmea, la cat de izolati banuiesc ca sunt de restul lumii si tot si-au pastrat o detasare ironica !

    p.s. vorba zisa de Raul - 'nu lasa drumul mare pentru carare'- e vreo zicala populara?

    RăspundețiȘtergere