Ziua Imnului național

   Pe 29 iulie 1848, “Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deșteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluția din Decembrie 1989, imnul național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Național al României - “Deșteaptă-te, române!”, simbol al unității Revoluției Romane de la 1848, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României.
   În varianta prescurtată imnul este intitulat  Deşteaptă-te române şi conţine 4 strofe, selectate din cele 11 strofe ale poeziei Un răsunet. 
   Versurile imnului național actual al României aparțin lui Andrei Mureșanu (1816-1863), poet romantic, jurnalist, traducător, un adevărat tribun al epocii Revoluției de la 1848.

  Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea o largă circulație în epocă și nu i se cunoaște cu certitudine autorul. O versiune spune că însuși Andrei Mureșanu este autorul melodiei, iar alta susține că de fapt era o melodie cântată pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele. Gheorghe Ucenescu susținea că el a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale, deci el ar fi „autorul moral” al melodiei.. Poemul “Un rasunet” al lui Andrei Muresanu, scris în vremea Revolutiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile de Anton Pann si cântat pentru prima data pe 29 iunie 1848 la Râmnicul Vâlcea. Începând din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiul de independență (1877 - 1878), primul și al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detașat de alianța cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaților, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio. Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forțat să abdice, „Deșteaptă-te, române!”, ca și alte marșuri și cântece patriotice, a fost interzis, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată dar fără versurile originale. În ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere. Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluției anticomuniste, imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn național a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără șovăială, sub formidabila presiune a manifestanților, înlocuind imnul comunist „Trei culori”. Timp de câțiva ani „Deșteaptă-te, române!” a fost și imnul național al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.
   Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.
   Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,

În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inimă duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

sursă informații: http://ro.wikipedia.org

Pace